tort_poveste

stare de urgenta

2009-04-16T20:27:00.012+03:00

model: Nastea

acum o saptamana am mers in Moldova, ca sa votez pe 5 aprilie in orasul meu alb Chisinau pentru dreptate (inca odata pentru dreptate); de fapt cred ca la momentul acesta, acum o saptamana, ii ziceam unui prieten cat de aiurea ma simt ca am uitat de concertul lui Tiesto in PMAN (Piata Marii Adunari Nationale) organizat de partidul comunistilor care au platit acestui dj din bugetul tarii 1 000 000 lei, ca sa arate tineretului ca idiotii rosii is intr-un pas cu secolul nostru... pish pe ei...

asa...ziceam ca urma sa merg la acest concert si cu niste prieteni sa pornim un mic protest chiar acolo si atunci, pentru ca in cele din urma sa indeplinesc visul meu si cred ca al acestei tari ai nimanui - sa pornim o revolutie. astazi suntem in 16 aprilie, foarte aproape de sarbatoarea Pastelui; multi prieteni de-ai mei au ramas in Romania deoarece se tem sa se intoarca in tara cu ocazia sarbatorilor, dar eu iata-ma aici, acasa, in fata calculatorului care nu a avut net saptamana trecuta si cu un tv langa mine care in sfarsit deconspira evenimentele din 6-8 aprilie si consecintele acestora. ce sa zic...data trecuta cat am fost pe-aici, m-am dus lejer in centrul orasului, m-am intalnit cu prieteni, cunoscuti, si am facut o serie de poze cu un mesaj anume: Comunistii vor urma intr-o zi sa strige dupa ajutor in genunchi, se vor uita spre soare cu speranta, vor fi plesniti cu adevaru peste bot, se vor mandri in umilinta lor si vor vorbi mut, deoarece Moldova cu chin cu vai, dar va sterge aceasta pata rosie din manualele de Istoria Romanilor. nici nu ma gandeam ca peste 2 zile scopul cu care am venit se va indeplini, cel putin in ceea ce priveste revolutia. chiar daca nu am reusit sa ii trimitem in **** pe comunisti, sunt mandra ca s-a incercat, cine stie ce urmeaza mai departe ;))))

Moldovioara asta trebuie sa lupte, sa nu cedeze! Unii au revenit in Chisnau ca si mine, sa fie alaturi de cei ce au iesit marti in piata, dar cand colo au realizat in cele din urma ca vor fi cate un individ aparte cu aspiratiile lor inchise undeva in spatele ziarelor pe care le citesc, posturilor la care se uita, radioului pe care il asculta [...]

Hai Moldovioara, hai :)

2009-03-01T22:05:00.004+02:00

apocaliptyc moments in chisinau

an ism, ironic smoking

2009-02-19T22:56:00.008+02:00

Azi am fost la piata. Trecand printre randuri am observat un tanar care statea aproape de porti. Nu stiu ce anume m-a atras, dar m-am dus spre el si i-am spus foarte entuziasmata:
- Cumpar tot!
Si el mi-a raspuns calm :
- Corect zis domnisoara, chiar totul si pot sa ofer.
M-am pus pe ganduri si ma intrebam de ce oare am zis sa cumpar totul cand taraba lui n-avea nimic de fapt!?! El si-a indreptat atunci umerii, m-a privit mandru, si-a pus o punga peste cap apoi a legat-o strans cu o panglica rosie rostind: “Poftim !”

A murit zbatandu-se pe jos la picioarele mele, apucandu-se de aer si luptand tacut, strigand mut dupa ajutor!
Pe drum mergeam destul de linistita, fara remuscari, lumea nimic nu reprosa vazandu-mi achizitia, mergeam si zambeam, radiind de fericire. Cand am ajuns acasa, l-am pus pe masa – adevarul e ca imi era greu sa-l urc in lift, si-apoi pe masa – si am inceput sa contemplez frumusetea zambetului cu care a murit pe fata. Ma gandeam ca aveam cea mai reusita cumparatura, si urma sa o arat tuturor prietenilor mei. Peste o clipa doar, am ineput sa urasc zambetul cela care nicidecum nu disparea, indata am luat cutitul si i-am taiat obrajii, desi imediat dupa aia mi s-a facut iarasi dor de acea reflexie a sufletului. In cateva clipe a sunat telefonul, era o prietena pe care mai tarziu am invitat-o la mine. Intre timp, am mancat, am trimis felicitari si urari cunoscutilor, am ironizat iarasi realitatea si am baut un pahar de cognac. Pe rand, pe rand, m-au cuprins senzatii reci si dureroase, ma durea ca am fost suparata de acel tanar; felicitarile imi zambeau frumos de pe masa, apoi revistele de pe rafturi … cat de perfecta e lumea imaginilor, timpul este oprit, spiritul traieste vesnic in ele ... realizez ca sunt inca o silueta in aminitirile cuiva.

Uite ca a venit si ea, a adus si inghetata cu caramel. In timp ce savuram inghetata, am realizat ca o mancam prea repede si mi-a inghetat nasul, apoi fruntea, si mi s-a parut ca a ramas o bucatica in gat care nicidecum nu se topea. I-am zis sa-mi aduca un pahar cu apa, dar ea mi-a adus o lingura de sirop dulce de culoare rosie. Pe moment mi-a trecut, insa senzatia persista si imi parea una din cele mai proaste combinatii de dulce cu dulce; atunci mi-am amintit cat de tare se iubesc oamenii-parinti din ziua de azi. Timpul trecea incet fara sa imi dau seama ca de fapt nu faceam nimic, n-am schimbat o vorba cu ea, si trupul odinioara zambitor se ineca in propria frumusete a viului de altadata. Prin tacere, a luat-o spre bucatarie si a umplut mai multe flûtes cu sange, le-a pus langa vaza cu narcise.

- Stii, ar cam fi timpul sa dispari pe ceva timp !
- De ce ? am intrebat uluita de afirmatia ei.
- Pentru ca e timpul, si timpul e unicul carui trebuie sa te supui, e zeul zeilor, or alti zei si sunt o consecinta a timpului. Civilizatia nu ar trebui sa se limiteze la actiuni neintemeiate, fapt de care nu suntem constienti.
- Pfff… Ai baut prea mult !
- Da, intr-adevar, doar ca am baut prea mult din tine, tu mori de fapt.
Ce putea fi mai rece si mai dureros decat sa auzi ca esti pe cale sa cunosti eternitatea, un element inevitabil pe care nu l-ai cunoscut vreodata, din care nimeni nu s-a intors vreodata, macar pe o clipa. Necunoscutul e seducator de interesant, dar oare e ceea ce am vrea sa vedem ? Asteptarea, de fapt, era cu mult mai frumoasa, desi, dupa cum a mentionat ea, ma limitam la actiuni neintemeiate. Deseori ma intrebam daca lumea nu traieste din reflex; doar ca sa fie, ca e normal sa fie asa.

- … sa ma anunti te rog cand pleci. Vreau sa te sarut pentru ultima data, a zis-o cu o voce abatuta si indata si-a aprins o tigara.
Nu puteam sa evit aceste cuvinte, pentru mine erau pline de antiteze placute, mult prea incantatoare.
- Parca ai zis ca ar fi trebuit sa dispar pentru ceva timp …. De ce pentru ultima data ?
S-a apropiat, m-a sarutat si mi-a zis sa pastrez ceasul ei, pe care tocmai mi-a indicat timpul x:00. A continuat sa fumeze, privind la trupul acum dezgolit. Prezenta lui era, de fapt, inutila acum, dar am decis sa i-l las ei, un cadou facut de mine pentru mine si daruit mai departe. Am auzit cativa pasi in coridorul scarii care s-au orpit la usa mea. "Nu cred sa fie politia, inca nu e timpul" Au batut de trei ori in usa, dar n-am deschis, am incercat doar sa privesc sunetul ala, si cred c-am reusit pentru prima data sa deslusesc silueta sunetului – e frumoasa. In jurul acestei siluete au aparut trei capete de porc care au inceput sa sfasie din sunet, sa rupa acest firav suflu al culminatiei si sa inghita cu jind, precum copii flamanzi.

Pasii s-au oprit la fereastra coridorului; am luat ecoul in privire, am deschis usa si am luat-o spre ei. Ea a ramas singura cu tigarile ei si cu trupul pe masa, gata sa fie sfasiat si el de cele trei capete de porc; insa cred ca incepe sa se descompuna si el, bucata cu bucata - sigur procesul a inceput de la cap. Nu stiu cand o voi revedea, dar sper ca va ajunge un personaj dintr-o poveste pentru adulti.

* * *
- Ma bucur sa va revad.
- Vai, m-ati surprins, acum o clipa in urma nu v-am auzit decat pasii.
Era un tanar cu chip senin, cu ochii de un albastru pur, si cu parul sclipind in lumina precum instrumentele aerofone dintr-un concert jazz perfect, cu pasiunea potrivita in note.

- Imi spuneti cat e ceasul ? deoarece cred ca m-am grabit sa bat la usa dumneavoastra.
- Ceasul nu este al meu, si nu vreau sa fiu stapana pe un timp strain, care sigur e cu cateva minute inainte. Dar imi ticaie prin cap ca e in jur de pranz…
- Da, atunci am reusit, va multumesc.

Mi s-a parut ciudata prezenta acestui tanar. Oricum, ziua a inceput cu polii schimbati, deci o sa indraznesc sa adaug o continuare acestei minuni pentru o intamplare dintr-un cartier nenorocit al acestui nenorocit oras.
- Dumneavoastra ati vazut porcii ?
- Da, mi-a raspuns zambind cu bunatate. Va rog sa ma iertati, s-au strecurat intamplator din constient; pare domeniul magiei, dar va asigur ca acel sunet l-am vazut si eu…din fericire insa, nu a scapat din cusca cu porci, ci din una cu pasari paradisiace.
- De ce cusca ramane un spatiu care avantajeaza pe multi, multe … am oftat intreband.

Am auzit un tipat. Era din apartamentul meu. Cand am intrat, ea era culcata pe jos, cu ochii mijiti de rautate, cu smoc de par carunt in mana. Trupul avea ochii zambitori, deci mortii au inceput sa inghita bucurii false si sa se bucure de tristetea ascunsa in spatele acestora.
- Nu imi dau seama cum e posibil ? am intrebat indignata cu intentia ca intrebarea sa ramana retorica.
S-a auzit vocea tanarului cu fata senina, ca un balsam pentru lumina din acel apartament obscur…
- Cred ca e din cauza narciselor. Am auzit ca s-a spart si sticla pe aici, ia priviti !

Mi-a cazut ceasul de pe incheietura mainii cand am vazut les flûtes cu sangele sufletului din piata sparte, si narcisele stropite …

Atunci ecoul din privire inca rasuna.

de la Preda

2009-02-14T23:53:00.000+02:00

pt o zi cu tort, ceai in tarisoara mica ... Paliubomu!

incercari (sah mat)

2009-02-07T01:21:00.007+02:00

incercari

2009-01-31T20:04:00.012+02:00

Alice

model: Bubbles

+ prietenii cu m&m's-uri, vic si cristi :))

... punct

2009-01-25T17:47:00.003+02:00

nu lasa lucrurile de azi pe maine (c) bla bla bla....pai bine, uite ca acel maine e sfarsitul acestei saptamani...

...cat mai putin cu atat mai bine, este deajuns un pic si atat. Sper sa ajungem fiecare in cerul sau, universul oricum unul are; toata lumea sa uite de rautate si de actiunea de a privi adanc in consecinte, sa fie cu deciziile in buzunarele gaurite de la blugi care odata udati imi aduc aminte de senzatia pura de atingere.
Auzi? Tu hai, inoata mai departe ... sa violezi cugete degradate si sa le bagi pe ele in locul tau la penetenciar pentru crime nevinovate, pe urma vreau sa fugi de aceea ce se numeste trecut. Bai, trebuie neaparat sa iei iPodu cu tine, pentru ca la momentul cand iesi din casa sa te izolezi bagandu-ti castile in urechi, si mergi pe jos spre gara de nord, sa vezi scopul populatiei bolnave si poluate de sine insasi...Intre timp sa nu te rusinezi sa vorbesti, oricum nu te-auzi decat in gand; injura, scuipa, sufla mucii intr-un hal, ofteaza in voce si pleoscaie din buze ca sa fii enervant la maxim. Aaaa, stai un pic, ai ceva de mers pana la gara...pai, cand ajungi la Romana, ia 86, nu-ti lua bilet, capseaza servetelu cu muci ca sa-ti bati joc de controlor daca e; coboara la Basarab, de-acolo ia-o pe jos inapoi spre gara. Vezi ca ai doar trash si death pe iPod, ai uitat sa schimbi playlistu de ceva timp, de-atunci cand ai aruncat pisica vecinei tale de pe unirea ca sa te convingi ca are o viata de fapt, la fel ca si tine. Sper sa nu uiti ca ai trenul spre nicaieri in aceasta zi, si de fapt cand vei ajunge pe linia 8 vei fi placut surprins de un alt tu, care te asteapta acolo de mult timp ca sa realizezi ca exista candva un tren Chisinau-Bucuresti, Bucuresti-Chisinau.

Ceva mai ingenios draga frate roman? Nu stiu ce sa mai zic, cred ca esti prea destept pentru mine in toata banalitatea asta comuna :))) vai, imi "plange" creierul, chiar imi pasa mai mult de el, o sa ma uit la pasaportul meu rosu si albastru gandinu-ma la o combinatie de culori pentru ca in cele din urma sa desenez, stii ce? steagul nostru, c-o-m-u-n.

Nu subaprecia moldovenii hâdule, ca te bat de te caci pe tine!

p.s. eu voi mai dansa prin Bucuresti si pe minti ciudate exteriorizate, desi nu voi da drumul la panglica aurie a aceastei realitati triste, stiu ca uneori unii din noi exagereaza, dar bomboanele de la Bucuria raman cele mai bune pentru mine (si sper ca si pentru unii din voi), chiar daca au ambalajul si cutiile urate :D

!!!

2009-01-19T22:59:00.007+02:00

curand apare continuarea la cele trei puncte postate in octombrie.

Stats asa! totul a inceput cu un bilet ratb gasit pe jos in unirea, necapsat, nepisat, nescuipat, neetc. deci unu frumos si rosior; cand l-am ridicat de pe jos, in spatele meu a oftat o batranica. "Ha! asa iti trebuie dak dai prea multi bani la stat, acu ti-e frica si din cauza unui bilet!" ma gandeam indignata de privirile ei botite ....Acum 2 luni imi era si mie cam frica sa nu nimeresc la controlori cu toate ca aveam buletinu RM, pana nu mi-a zis o prietena, ca in Romania se taxeaza oooooooriceeeeeeee, pentru fiecare cacanica pe care o vede ochiul concetatenilor, un alt cetatean tre sa scoata bani din buzunar, fie cacanica privita, fie nu, (injur)!

Pe urma, ziua a continuat cu descoperirea Americii in 385, impreuna cu Karl si unchiul sau spart la gura, cand un alt batran se tot tolanea peste cartea mea, m-am enervat si l-am impins. Ala s-a intors si a chm-ait si a zis ''Pardon'', ''Batran bashinos ce esti, te dai in seama, huh? (injur)'' (adevaru e ca eram imbracata intr-o rochita, dar nu era exagerat de scurta, deci, da! era un batran idiot bashinos). Pe la Panduri, urca o batranica cu doi nepoti destul de maricei, si ''Asa, coplasii mei, treceti mai incolo, treceti si va asezati acolo'', ''Dar buni, nu sunt locuri'', ''Eee, cum nu, stai sa capsez biletul'', si tot vorbea in voce tare, pana nu s-au ridicat 3 persoane si nu au oferit locurile pentru dragii concetateni minori si 'ras'adulti care tre sa moara. (injur!)

Cand vine momentu sa cobor la statia mea, trec ca o pisica printre oameni si ma pun langa usa, cand aud in spatele meu pe una ''Da' ce se impnge si asta frate'', ma intorc si vad o balena de femeie care intr-adevar urma sa impinga lumea cu tot cu globulets, era destul de evident acest fapt, si totusi a zis-o, ce idioti prin Bucurestiu asta.

Acum, seara, la un ceai cu colega mea de camera, realizez ca n-am scapat de Moldova nici aici...

(continuarea maine)

sigh

2009-01-18T20:05:00.005+02:00

hihi, e ceva timp de la ultimul post....
Nu m-a apucat inspiratia de par ca sa ma taraie prin taramurile ei frumoase, desi m-am impus sa stau intre patru pereti zilele astea, 48 de ore incontinuu citind, cautand ceva ceva ceva, rascolind prin Republik, privind filme, desenand, da' oriceeeeeee!!!! siiii m-am enervat, si m-am pus pe net :D am cautat niste Andy Warhol am mai rasfoit niste bloguri (...) Mi-am facut un ceai, stau si rascolesc prin calculator, cand colo, folder ''Pptsu shel mare'', document ''Draga Ghenak''....ehh...rebela adolescenta, cat mi-ai chinuit creieru cu idei, inventii, cu politica naibii si nazismu...pe-atunci tin minte ca uram cu adevarat pana la un moment dat:

Draga Ghenak,
M-am grabit sa-ti raspund la ultima ta scrisoare, dar nu mi-a reusit, insa acum am cea mai mare placere sa-ti scriu, ACUM, intelegi? in camera mea, aici in centrul Berlinului, aici in cartierul meu “maturat” de toti tiganii, care murdareau si cea mai mare murdarie din cartier, de toti evreii, care stapaneau pana si painea din casa mea. Iti scriu cu o nemarginita rabdare, deoarece tot mai curand vreau sa finisez scrisoarea si sa-ti spun ceva important, foarte important. Saptamana trecuta am aflat ca trupele germane se indreapta spre regiunea Mazuria trecand prin Varsovia; te rog mult sa-mi alini ingrijorarea si sa ma anunti ca o vei afla inainte de a citi aceasta scrisoare.
Sa stii ca Berlinul nu mai e asa cum obisnuia sa fie cu tine, e mai solitar, mai absent, ah, si ce noroc ca noi, germanii, il avem pe el, pe “salvatorul” nostru, cel care ne-a curatat de-atatea rele. Imi pare rau ca ai fost atat de gelos atunci, doar era pe 20 aprilie, atunci cand implinise doar 49 ani; si cand imi amintesc ca asta a fost cauza despartirii noastre… Iti amintesti ca inca mi-ai reprosat: “Sau Fuhrerul sau eu!”. Dar l-am ales pe el; crede-ma, acum regret, doar nu pot trai fara tine, o clipa macar, de-aceea am decis sa-l iubesc si sa-l respect, sa-i fiu fidela, dar numai precum unui Fuhrer. Iti multumesc atat de mult, ca in pofida acelui ingrozitor moment de despartire, ai continuat sa-mi scrii si sa crezi in mine.
Draga Ghenak, te rog, intoarce-te! Cadavrele atarna pe orizont; vad deja varfurile gramezilor de trupuri goale si de culoare pamanatie, vad acum ca nu au nici rasa, nici religie, au doar piele taiata adanc, dezvaluind carnea candva rosie si acum neagra ca inima mea, ca inima copiilor mei inca neconceputi. Vad doar pe noi, pe toti, care nu vom fi nimic decat acele neingropate suflete. M-am intors in Berlin pentru a privi inca o data si pentru ultima oara orizontul. Am fost in Hamburg pana acum, unde am aflat ca Polonia va fi invadata. Te rog, nu starui sa te salvezi acolo, ci aici, in bratele mele, in mormantul meu.
Scumpul meu, iti scriu acum, ACUM, intelegi? in camera mea, pe care am inregistrat-o in testament pentru nepoata mea, pentru inca o inima neagra; acum iti scriu, dupa ce testamentul a fost indeplinit pentru a-ti spune pentru prima si ultima data: “Te iubesc!”
Cu dragoste si recunostinta pentru fideliatea ta, vesnica a ta E.F.
__________

Vaaaaai, am reciti acum tot. Doamne, da' cate prostii iti trec prin cap cand esti mic, tin minte cat de speriata a ramas profa ... la urma am accentuat ''E punct, F punct''; mi-a pus acolo o nota si a inchis catalogul. Acum insa, chiar mi-e dor de vremurile alea, cand orice cuvant, orice imagine, orice emotie iti plesnea una peste minte si bah! accelerezi timp de cateva zile

mda...totusi mai astept putin ;))

md power sh nu futets capu k nu putem pe langa voi

2008-10-23T21:54:00.002+03:00

sh iaka stau acu, sh ashtept, ma uit in monitoru ista sh pot s zic ca nu e nic special, sh parc totush este, in tot tehnodromu ista de kkt al veacului de azi :DDDDD Mai in scurt ashe, dats s va povestesc sheva taaaaaaaaaare cleova...Un cioban ave un miliooooon de oi (va dats sama?!? UN MILION!! ibaaaaaaaaaati) sh iaca intr-o zi s-o pornit el la pascut milionu ista de oi. Mergand ushor sh motaind o buruiana in coltu gurii, ish da sama ca in fata lui ii un pod tare streomnyi, pe care din pacate poate s treaca numa el, shaaaaaaaaap peurma cate-o oaie. Nu sh iaca, shi s faca ciobanu acu? Ca atare asta ii anecdot, da nush, mi-o venit sa fac o mica legatura intre el sh o istorioara din viata unui om pe care l-am intalnit muuult timp in urma. Apu iaca, s spunem ca el ii ciobanu din anecdotu meu, sh cand vine vorba de oi, apu ele is oameni/lucruri/amintiri/senzatii/etc., dealtfel tot shi purtam in capu nostru (credetsi-ma, ii cam un milion ;))))nup, poaaaaaate oleaca mult mai mult :)))depinde cat de rupt esti in viata). Acu s revin la vorbaraia pe care am inceput-o: ashe... Iaca inchipuiets ca intr-o zi el o realizat ca depinde de o schimbare, o schimbare nu tocmai ushoara pentru el insusi, da de cei din jur tac cu tatu ;)) Pe urma, intr-o seara el cica se plimba, sh ma suna pe mine, sh imi zice *Noroashi! Iaca stau acu sh ma uit la un caine, el ii tipa singur, n-are nish casa nish masa...Nush shi s spun, cainele ista l-ash lua cu mine in calatoria pe care vreu s-o fac demult, shi spui?* la care eu raspund *Mai, ce s zic, mie animalele nu-ni plac, da daca ash ave oleaca de inima pt dansele, apu cred ca i-ash da macar oleaca de mancare. Da de calatorie nu vreu s comentez, ca is sigura ca nu-ts ajunge curaju s ti porneshti cu 100 lei in buzunar* Daca citits asta cu atentie, apu as observats ca de la oi am trecut la caini, da de asemanare nu va dats park sama deodata. Faza ii ca oile sh cainii sunt ca niste umbre a bunatatii in lumea asta atat de generalizata, cel putin dupa minoritate si saracie sh gradu de bomj apu pot s zic ca fiecare om incepand cu vagabondu shel mai jegos sh terminand cu cel mai pitsiponc care ish hraneste cainele cu icre negre, as spuna: *Cainele ii prietenu omului* sh *Oaia ii animalu lu Dumnezeu* acu s ma anin oleaca de pod; podu fiind fiecare obstacol fericit sau nefericit peste care tre s trecem, da nu pe noi, da anume oile care is fugarite cate una de catre caini (ca oile is proaste ca atare, n-ai shi fashi, trebuiesc plesnite la cur ca s faca ceva) Dupa unele criterii, ceea ce am scris ii kktu kktului, da iaca eu acu ma gandesc ca la momentu cand dam cu nasu in oala cu rahat, apu uitam complet de oi, sh ni gandim cum s ni salvam curu mai repede, ignorand tot ce-o fost pan acu, egoismu omului si iubirea nedeterminat de mare fatsa de sine insusi sare in prioritate fatsa de cele mai placute momente si persoane din viata; asta iese cam la fel ca sh cu pacatosu care ushide un sat intreg sh fute copchii de 4 ani, shap ish cere iertare de la dumnezeu sh promite s nu faca la fel niciodata in viata lui (da pan la urma iara fashi, k ii ashe firea omului, sa ish uite promisiunile determinate de remushcari si sentimente no - bi - le, care la majoritatea apar odata intr-o suta de ani sau, si mai rau, pe la pastele calului) Bai, pot s spun, ca am facut o gafa pizdets di mare, sh ma simt tare vinovata, sh iaca tare vreu s ma tin de cuvantu pe care mi l-am dat asnoapte sh sper ca pe podu shela s treaca toate oile, sh cainii tot, pentru ca simt nevoia s ma impinga shineva din urma, cu toate ca ma dau tare sh mare ca ma descurc singura in viata. Ashe o patsit prietenu shela a meu, sh de fiecare data cand fac gresheli ni-aduc aminte de el.Pan la urma, pot s spun ca prietenu cela a meu, totush s-o pornit in calatorie, cu 107 lei in buznar, cu cainele, pe care l-o hranit cu o bucata de paine sh carnats, sh cu un rucsac cu 2 carti sh o periutsa de dinti; unde ii acum, habar n-am, da parca simt ca ii fericit, poate nemancat, sh prin colturile cartierelor, da multumit ca o facut un pas nu tocmai obisnuit pentru cineva in genere, acela de a SE schimba incontinuu spre bine...daca il vad peste vreo 10 ani intr-un Golf, cu un tricou polo pe dansu, sh o geanta de student pe umar, apu deam ii ghini lume, omu ista crede in puterea sh rezistenta podului pentru milionu shela de oi ;)

p.s. da iaka nu mi-am seama ca in anecdot de caini nu mergea vorba de loc :)))))))))))

...

2008-10-12T12:09:00.003+03:00

Iarasi SE revine la o tema ffffff plina de (auto)contradictii (sau contraziceri?) si SE spera sa nu ajunga la deceptii pentru multi insi. SE face aluzie un pic la nebunul perfect de Zaratustra care nu a mai ajuns sa fie ascultat de ...sa zicem... multe persoane, fie ca nebunia lui s-a regasit in ei pe jumate, pe un sfert, pe o unitate, fie a fost proclamat al doilea Mesia; una e cert, omul intr-adevar trebuie sa se regaseasca in el insusi pentru ca in cazul in care ramane singur si se simte parasit, simtind apocalipsa la ceafa lui, pai sa se aiba pe el insusi macar. Daca S-ar pune accent pe factorii care ne impun sa socializam, nu cred ca Zaratustra ar exista macar ca personaj fictiv, nu SE mai zice de real, pentru ca SE descopera atat de multe multimi de elemente solitare, intrucat nu mai ajungi sa faci fata altor multimi.
Capul, ca parte a corpului, este cel mai vascularizat, si daca se pune in paralel cu tehnologia, nu devine calculator, si nici un bloc coordonator, ci un sistem care pe langa faptul ca primeste/percepe toata informatia, o si distribuie, la un nivel global (ganditi-va de ce), deci toti neuronii aia, venele, arterele, venulele si etc. (ca nush ce mai e) devin fire de trasmitere si in exterior a multor ... de toate; de aia sunt atat de multi genii neproclamati in lumea asta. Cea mai mare realizare pentru individ este ca acest cap nu-i serveste de fapt la nimic in formarea propriei personalitati, aia care cica e bagata adanc in suflet, si cu greu se lasa descoperita, ci doar a personalitatii care vrea sa fie exteriorizata, drept fapt pentru care el si este perceput ca om sincer si wow ce mishto. SE crede ca pe timpurile Atlantidei oamenii nu aveau nevoie sa vorbeasca mult, pentru ca erau intelesi din jumate de cuvant, dar ce pacat ca Atlantida s-a scufundat ipotetic prin Marea Neagra, or am putea sa luam exemplu de la alte popoare care au sisteme intocmai, insa odata cu malurile balcanice nu descoperim decat genialitati semiexistente, care traiesc pentru altii.

(intre timp poate urma o completare)

Nu se intelege de ce s-a inceput cu faimosul personaj a lui Nietzsche si nici nu se stie daca deceptiile au ajuns la finalul etapei lor; intrebarea este: Esti tu?

insomnia

2008-07-16T15:43:00.003+03:00

Pe copii ii inghite pamantul

Inocenta a mai ramas doar in sucurile de seara

E inceputul unui nou ev: cel al uitarii

Acum se intalnesc melodii in strada,

Sunete de flaut in ecou,

Suflete spanzurate in harpe..

...

E trist, euforic...suntem cu totii pe spate

Stafii Rosii pe acoperis rad neincetat

Si obosesc gandind la noi trupuri;

In gramezi de pastile de glucoza

Cert! acolo le gasesc.

Fizicienii au innebunit demult

Gravitatia nu mai exista nici in noi

In univers e calatoria neinspirata a tacerii

si o fuga nebuna a lui Bach..

Lumea se extenueaza in cautari

Tic-tac..spre limita si dimensiuni

Frica, euforie, suntem toti in nori

...

In acest ev se va descoperi misterul originilor.

pe langa romexpo

2008-07-11T18:14:00.006+03:00

Ziceam sa scriu mult zilele astea, dar aceleasi idei care imi apareau ma si opreau, pe langa acestea se iveau vechile responsabilitati ale unei studente singure, intr-o tara straina, intr-un oras strain. Acum m-a determinat sa incep acest paragraf arsita de afara si asteptarea valului de muzica din aceasta seara; totul imi pare perfect, ceai, biscuiti si trei ore la dispozitie. Ai zice ca in aceste trei ore as putea scrie incontinuu, dar cu siguranta apare ceva ce sa ma sustraga.

Deci, sa meditez un pic la cel ce scrie si lucrurile materiale ale vietii care traiesc cu scriitorul; ieri am privit franturi dintr-un film in care un dramaturg isi priveste creatia din scena, si dupa ce cade cortina, el se ridica aplaudand cu tigara in mana si intampina o actrita cu saruturi insetate. Ma intreb acum, cum e posibil ca omul de creatie sa traiasca in doua lumi, fara ca una din ele sa sufere schimbari si firea de geniu sa ramana intacta cel putin la nivel spiritual; nu zic ca e imposibil, dar ma framanta gandul cum ii reuseste oare sa nu se piarda in una din aceste lumi? Rezulta ca poetul e ceva totusi material pentru sine insusi, precum e si pentru aceasta lume adevarata. In paralel voi scrie mici concluzii a eforturilor mele de a incerca sa incep sa scriu ceva. Ma inspira foarte multe lucruri si imi pare rau ca nu urmez obiceiul lui Eminescu, ala cu carnetul in buzunar. Mai e ceva foarte imperceptibil in ceea ce ma priveste; imi lipseste concentratia pe care alteori o simt pulsandu-mi creierii si uneori trece ca un val, insa afirm cu siguranta ca nu e lumea materiala de vina, ci coexistenta lor afectand puternic launtrul. Acum fac o tangenta cu dramaturgul de mai sus; o fi el intr-atat de plin de geniu in cat sa simta lumea reala intr-o alta dimensiune? Daca e posibil, as vrea si eu sa simt la fel, sa gasesc elemente care se imbina cu sufletul celui care scrie, din ce/cine/cand se desprind ele ca sa devina un intreg cu inima, constiinta si cugetul scriitorului....pana la urma, cert e ca intotdeauna se nasc universuri :)

2008-06-09T21:43:00.001+03:00

Oja de unghii e stearsa
Si nu am pe mine sutien
Frantuzoaicele, se zice, ca n-au nici chiloti pe ele
Dar azi, vreau sa ma simt eu.

E aprins focul, ceaiul e gata
Revistele de moda vor arde mai incolo
Cu noi...

Uite telefonul suna, nu l-am auzit de ieri
„Buna iubire, eu sunt pe norul deasupra ta,
Numai fii atenta..sa nu orbesti”

Pun muzica si trei sferturi de ceas
Pe un scaunel unde statea ieri un copil..
Tigari, un ruj si-o oglinda cam sparta;
Nu-mi vine sa cred, imi pare perfect!

Intr-un colt s-a pierdut „Razboi si pace”
L-am regasit chiar langa pat.
Norul s-a dus, si acum eu ma culc
Cel putin vad! si sunt fericita.

365 +1 zile de nimic si extensii in formatul „unknown”

2008-06-09T21:36:00.001+03:00

Si azi a trecut pe langa usa urmele unei umbre pacatoase si nu pot sa afirm daca eram eu sau trecutul la care privesc prin acea usa; elemente haotice traverseaza drumurile vietii mele, insa nu m-am gandit niciodata ca poate am nevoie doar de putine pentru o minora autodeterminare si autosugestie spre ceva mai bun. Nu te cuprinde o stare care te urmareste cand privesti la ceva pierdut? La ceva ce realizezi ca a fost in posesia ta 100%? Intr-o zi am primit un sms surprinzator de straniu si placut, ceva de genu „Si eu care credeam ca exista timpuri apocaliptice, mersi ca m-ai trezit ... ne vedem deci la o bere ;) ” Bine, persoana aia are ganduri un pic abstracte, dar adevarate; exista inr-adevar ore / zile / saptamani in care nu ti se intampla nimic, si faci la un moment dat analogie la termenul de rutina, insa pe urma ti se pare straniu si pentru rutina ... esti constient de existenta singuratatii si tacerii, poate a marelui neant. Stau si eu constant pe poduri in reparatie care nu au privelisti nici in stanga nici in dreapta, ochii parca imi sunt acoperiti in membrana densa si acida, timpul e intr-adevar oprit caci simt asta cu tot corpul meu. In orice clipa e riscul sa cad si sa dispar in aceasta tacere, si nimeni nu va sti, voi ramane la nivelul maxim al singuratatii, si anume cand devii un intreg cu neantul.
Deseori imi zboara mintile spre lucruri nu tocmai corecte pentru o fiinta umana, dar se intampla sa te gandesti la felul cum vei imbatrani. Timpul cred ca e cea mai anonima adiere a vietii si nu stiu in ce mod si circumstante lumea din jurul meu si-o coreleaza cu starile sale de bine sau rau; inevitabil e un lucru, ei o simt. E la fel cum ai privi o persoana necunoscuta, acum ori mai tarziu vor aparea regrete pentru ca nu depui micul efort pentru (auto)cunoastere.
La moment nu citesc nimic, nu privesc filme, ci privesc doar in cele trei niveluri a existentei mele: inconstientul, constientul si subconstientul, si cel mai dezamagitor e sa realizez ca nu vad nimic decat trecut. Un prieten mi-a zis ca cea mai mare greseala a noastra e (re)trairile trecutului si ca uitam de prezent precum ar fi o intamplare neplacuta; de fiecare cand imi reamintesc aceste cuvinte nu gasesc raspunsurile potrivite celor mai simple intrebari. Nu e cazul sa le enumar deoarece lumea probabil se aseamana la acest compartiment – a da intrebari retorice.
Acum in tacere si asteptare imi dau seama ca suntem stapanii perfecti ai timpului, conteaza doar luciditatea responsabilitatii noastre asupra lui, deoarece posibilitatea de a pierde ceva ce ti s-a dat pe gratis pentru a te simti fericit, e maxima...e cazul sa fim mai putin visatori si sa nu cedam.

jurnal (in mai)

2008-06-05T09:35:00.001+03:00

Pe zari albastre se prevad dulci amintiri, si se traieste epilogul de primavara. O fetita trece si strange papadii, apoi frumos zambeste spre soarele care o cuprinde in toata frumusetea; o frantura de bunatate cade din cer in inima ei.
Suntem in mai si curand vom trai in lumea orbilor, cand vom simti totul intr-atat de profund incat vom uita de tristete si ciocolate topite la soare. Intre timp vom astepta si vom inghiti in sec pofta si asteptarea.
Pe podeaua rece, la fereastra strabatuta de perfectiunea zilei, in mintea mea chinuita de atatea ganduri, in venele inabusite de sange cald, in inima strapunsa de atatea bucurii si in final in existenta mea inca fara scop si nedescoperita in aceasta camera, traieste speranta si viata oamenilor la care tin; fetita care va strange curand papadii se va naste in spiritul de credinta pe care mi-l va darui inca o data aceasta viata inconfundabil de adevarata. Eu traiesc, respir, cuget si iubesc, odinioara nu des, dar gasesc mici tangente intre sensurile lor care imi apar in niste clipe constante, si anume aceste neinsemnate vitale actiuni, inconfundabil de adevarate, imi redau pofta de a retrai totul de la inceput. Totul se invarteste in jurul meu, in cercul meu restrans care intr-o zi sper sa ajunga mare, mare, in care sa incapa toata viata pe care va trebui sa mi-o amintesc cand ma voi legana intr-un scaun de paie cu moartea la spatele meu. Ieri am plans, azi am ras, numai ce am cazut pe ganduri, acum zambesc, dimineata am ras cu pofta, seara imi voi aduce aminte si voi astepta; intre timp oamenii se iubesc, mor, se nasc, se urasc, se impaca, se inving sau se infrang, totul oricum fiind condus de sentimente, si pacat ca anume acestei intrebari nu ii pot gasi raspuns, de ce caramizile sunt simturi? De ce nu e vorba de ceva MATERIAL?
Acum in genunchi, pe podeaua rece, imi privesc constienta patata de inocenta altora, si imi pare rau, vreau sa fiu ratusca cea urata si sa te rog pe tine: pe mine mie reda-ma.

on, on, on, on ... off!

2008-06-05T09:34:00.000+03:00

In nori departe exista notiunea de nesfarsit pe care fiecare posibil o resimte constant cand nu isi mai simte rasuflarea, gustul, picioarele, atingeri; nu, nu e vorba de moarte.
El isi desfacu cativa nasturi de pe camasa cu un calm mult prea profund pentru simpli nasturi; in ochii de sticla puteai vedea oglindite mii de momente si fenomene fericite, insa ceaiul se raceste si nu e timp sa se gandeasca la ele pe mult timp, savureaza clipa cand corpul isi potoleste nevoia de a bea si creierul isi potoleste foamea de ceva bun pentru a secreta serotonina atat de necesara lui, mie, tuturor.
In ploaia de afara se resimte iarasi acelasi val de nebunii racoroase si ude; realizam ca e bine si aici, acum, cu aceasta inspiratie a aerului umed. Undeva sus pe acoperisul unui bloc ne imaginam ca e bine si am putea gusta din libertatea strabatuta de vanturi si fulgere, si raze surande, de ce nu? Simtind vanturile calde sau reci intre degete, sau apa prelingandu-se pe fata din cer, nu poti decat sa zici *multumesc* atunci cand esti intr-adevar multumitor; adu-ti aminte cat de frumos iti simteai sufletul cand primeai de la mami bomboanele promise pentru invatatul bine, pentru grija pe care ai avut-o de fratiorul tau mai mic, sau pentru oricare din minore actiuni indeplinite pentru acele bomboane ... spui multumesc din reflexul de a fi fericit.
Deseori cand ma plimb seara privesc in ochii oamenilor care imi vin in intampinare; vad multe, dar inteleg putine si nu pot evita un sentiment de dor puternic pentru orice ce imi aduc aminte datorita acestor priviri; simt dor chiar si pentru a savura cateva capsuni.
Intr-o dimineata la stiri s-ar putea curand sa auzim ca e un incident straniu sa vezi un nebun zambind senin privind in fereastra spitalului care il omoara treptat, transformandu-l mai mult intr-o materie a neantului decat intr-un mort. El privea si simtea, creierul lui murea, insa el traia momente unice.
In lume se iubesc florile, animalele, stelele, timbre, creioane colorate, inghetata si oameni, dar putini resimt starea de euforie pe care o resimt din dragoste ... pur si simplu dragoste ... pentru tot.
p.s. mi-e frica.

cate ceva despre mono(cevreti)

2008-06-05T09:31:00.005+03:00

Introducere

Dimineata a aprins radio-ul - canta The Beatles - Here comes the sun - isi facu un ceai cu zambet in loc de zahar si deschise o carte sa citeasca un fragment pentru inspiratie de-o zi/ora/minuta...

(continuarea ti-o faci tu)

Cuprins

Suna de vreo doua ori ca sa treaca prin filele vietilor altora (aceleasi file de fapt) si isi continua zambetele un pic vizibil false...e deja ora 14. A aparut o idee care o va uita iarasi la urmatoarea zi; de data asta isi puse zahar in ceaiul de dupa masa si servi cateva mici sclipiri de pe fata altora...e ora 17.

(gandeshte-te acum, e vorba de prezent)

Incheiere

Doua bomboane, video de pe youtube si ganduri spre maine cu directia Sud. Citi un articol despre o noua sinucidere din cartierul fericirii, rase prosteste despre actiuni prostesti ca sa imite surplusul fericirii sale.

(fabricat in trecut)

p.s. same shit!

aventurile furnicilor drogate (part 1)

2008-06-05T09:28:00.002+03:00

Azi era o zi ca orice alta, dar cand vedeam cerul si imi aduceam aminte de el, nu puteam sa nu zic ca nu e o noua minune care a aparut in viata mea. Totul parea atat de divin cand imi imaginam cerul oglindit in ochii lui de sticla si mereu neschimbatori, care nu mint niciodata si spun totul in loc de cuvinte...da, sunt momente cand eu ma gandesc la ochi...Sa zicem ca lumea ar spune ca bomboanele sunt amare si sunt cel mai nereusit experiment al patisierilor, eu insa le-as spune sa nu mai priveasca in directia vitrinelor cu dulciuri si ciocolate, si i-as contrazice pana nu as ramane ultimul sustinator al ideei mele; si ce daca e tampita si nonconformista? E a mea! Sa zicem ca lumea ar apuca sa omare intr-o napte toti nou nascutii si sa lase in viatsa doar pe cei neconceputi, atunci eu as iesi in intampinarea lor si le-as spune ca ei de fapt sunt nou nascutii si cei care ii concep...si ce daca ar putea sa ma omoare? Eu am spus-o!
Si cum ar arata ochii lui daca ar vedea ceea ce vad eu? Cum ar fi cerul de fapt in ochii mei atunci cand eu sunt ferm convinsa ca el il vede cum il vad eu?...Da, cred ca voi iesi putin afara sa mai vad un pic expresiile oamenilor si sa mai fumez un pic privind in zarea constiintei mele, pe care cred ca am pierdut-o saptamana trecuta la piata dar am regasit-o din nou intr-un fum in forma de panglica rosie de Craciun; in fine constiinta niciodata nu mi-a fost un prieten bun.
Azi seara insa am motiv sa o bucur pe cea mai buna prietena cu o noutate superba, si anume ca m-am indragostit (iarasi). Da, am vazut nori frumosi, si o luna care mi-a zambit, si stele care mi-au citit povesti cu prostituate si proxeneti, si copii orfani care imi dadeau bani pentru ca sa le cumpar un pahar de fericire. Cred ca de data asta vom merge in beciul bunicii mele sa bem vinul de anul viitor si sa ne spalam cu cel de anul trecut, oricum e doar vin si nu mirna, da? De data asta a inceput ea sa-mi puna intrebari. I-am raspuns ca de fapt incerc sa joc din nou de-a v-ati ascunselea cu inima si mintea fara sa implic ratiunea, si ea mi-a raspuns ca e ok doar daca nu incerc din nou sa insel pe nimeni. Am asigurat-o ca imi spanzur visele in gradina edenului daca o fac de data asta, si i-am mai spus sa nu-si faca griji pentru ca iubirea demult nu mai traieste printre noi, aici pe pamant, or ea si este ceea ce ne provoaca la perceperea deplina a realitatii, ceea ce cu totii nu vrem sa aflam pantru ca stim ca ucide. Peste ceva clipe am mers spre casa mea la care doar gandul la ea ma face sa inghet si sa tremur de singuratate, acolo m-a sarutat cu pasiune si a lasat o urma de culoare lila pe haina mea, ah, trebuie sa fi iarasi de la clipirea ochilor ei mari si negri...da, iarasi m-am gandit la ochi, de ce oare?
Inca din copilarie credeam ca ingerii zboara deasupra noastra si au grija de noi in toate aspectele vietii, dar se pare ca va trebui sa renunt chiar acum la acest avantaj, chiar daca nu e adevarat. E o responsabilitate prea puternica sa am grija sa nu ranesc oameni, pentru ca mie imi place sa fac rau fara sa-mi dau seama, imi place pentru ca atunci ma simt propriul meu inamic. Cand privesc in filele vietii mele nu vad nimic, si nici nu am putere sa scriu ceva ca sa fie scris, si asta imi place pentru ca pot da vina pe ingeri, pe nimic si pe fenomene precum ploaia, seceta, gerul. Am o mare nevoie de putere, atat fizica cat si spirituala; am auzit ca un vrajitor le vinde foarte ieftin, insa mi-e frica sa nu pierd si nimicul din mine, atunci voi ramane doar cu frica si va trebui sa ma tin strans de aer. Atunci ingerii vor zbura dedesubt si eu ma voi trasforma in farduri de culoare lila si eu va trebui sa cad pe aripile lor frumoase si pline de praful vietii mele...Cat de dureros imi va fi sa realizez ca nu am avut niciodata proprii mei ingeri, de-aia si renunts la ei inainte sa-mi para rau de disparitia mea, si-apoi de adevar...
Acum scriu cuvinte pe care le inghit cu greu impreuna cu torta de ziua mea - acea cu multa caramela si crema de alune - exact acele cuvinte pe care le folosesc in fiecare an ca ingredient principal pentru torta mea. Hmmmmm, cred ca iar am sa o arunc la gunoi, nimeni nu accepta ceea ce nu exista. Si aici cred ca ma voi opri cu toate ca as scrie tampenii inca mult si bine, dar las cerului ocazia sa completeze crapaturile provocate de arsita pe suprafatsa sa odata lina si plina de absolut. Da, e o minune ca cerul incepe sa se descompuna, e o minune ca totul devine atat de obisnuit acum...minuni si ochi flamanzi care cred in ele...

aventurile furnicilor drogate (part 2)

2008-06-05T09:24:00.003+03:00

Se vinde un suflet

Sa fi fost totul un vis, as crede mai bine in el,
Sa fi vazut un buchet de flori,
As alege spinii din campul gandurilor tale,
Sa fi dormit in patul tau, as alege cel al lui Procust,
Decat sa regret ca am strans cioburile fericirii din noi,
Sau decat sa semnez la magazinul de suflete „Refuz”.

Am incercat unul, doua, sapte!
Ca intotdeauna nimic nu s-a potrivit...
Dezamagita, am ales pe cel mai prafuit,
Dar intinzand banii spre vanzator
Am realizat ca nu am dat gres de data asta
Acasa mai am, dar le voi contopi pe toate in unul
Sa vad ce-mi va reusi...

Seara am mers in club cu mine,
Le-am pus pe toate in poseta, impreuna cu sticluta de ironie
Am dansat, am pacatuit, am iubit si am omorat...
Imediat insa, un plans de monstru am auzit
Care m-a cuprins pana in cel mai ascuns strop de sange,
A fost o noua lupta intre sentimente si realitatea care frange;
La ce trebuie sa renunts?

Am iesit afara, l-am pus intr-un balon auriu
Si el mi-a zambit zgarcit si dulce de-acolo,
Pe strazi era atat de pustiu
Incat mi-a propus sa cant chiar atunci cu ecoul un duo,
Si el fierbinte ca un copil imi va aplauda
Isteric va rade si ma va binecuvanta
Lin coborand din balon in vene
Languros intinzandusi existenta in a mele bezne.

Flirt peirculos, imi place...
Dar cu celelalte ce se face?
Ma vor sfasia lacom ca pe un neprihanit
Si-n chinuri ma vor arunca in foc,
Imi vor reprosa ca nu indeajuns am suferit
Si ma vor face sa plang o vesnicie pe acelasi loc.

De data asta am sa privesc la cer
Iarasi voi intreba in van dar voi starui...
De ce iau fericirera ca reper?
Linistea si dragostea, le pot oare darui?
Cine ar dori un amalgam de adrenalina paralizant?
Poate cineva vrea un suflet si o doza de neant?
Ajutor...de data asta simt ca mor
Dispar si nu voi simti nici dor...

lacul lui eminescu si vioara lui bacovia

2008-06-05T09:09:00.000+03:00

Singurătate, prietenu-mi cel mai devotat,
Tu eşti şi eu îţi sânt adorat.
Precum două zale a unui mare lanţ,
Suntem vii, trăim, visăm în al tău adânc şanţ.

Eşti viaţă, eşti gând,
Eşti tot ce sânt;
În adâncul neantului eu te găsesc
Căci printre oameni tot singur rămân…te iubesc!

Am visat să devin om,
Simplu, fără griji, cu cugetu-mi în somn,
Dar ai apărut în viaţa mea,
Ţi-ai lăsat urma în toată creaţia.

Mereu credeam că fericirea ne va doborî,
Fugim de ea, dar nu-ncercăm a o urî,
Căci eu in tine am găsit-o
Şi cu mine, am clădit-o.

cautari pierdute (avant-premiera)

2008-06-05T00:40:00.000+03:00

Lumini oranj in camera mea,
O tacere plina de amintiri si vise,
Strigate ucigatoare aud din urma ta;
Acum insa nu conteaza, toate ne sunt permise,
Si sa distrugem, si sa uram,
Sa bem libertati si-apoi sa le aruncam pe-un alt taram.

Aud soapte si gemete de placere
Si intrusi care bat in ale inimilor usi,
Simt cum cedezi si te uiti printre zabrele
Stiind ca frumosul si eternul sunt demult apusi;
Privind in gol, acum le simt doar gustul fierii
Gadindu-ma aprig la scopul crearii.

Beau pentru inceput un pahar cu vin,
Apoi voi sparge felinarul din fereastra mea,
M-am saturat sa inghit orgoliu fin
De-aia si sparg amintiri de catifea.
Tu draga, trage de jaluzele
E deja timpul, si as vrea sa vad ultimele stele...

Copilaros zambesc si in fusta-mi rosie ma rotesc,
Ce se ridica pan la glezne, apoi pana la coapse
Printre tivuri privind grotesc
Spre valuri, valuri, palind in a mele oase...
Am nevoie de tine, dar te-am pierdut iarasi printre copii
Caci sunt pierduta si obsedata in vesnicii!

Bucuresti (de la rece la cald)

2008-06-05T00:32:00.000+03:00

***

Simt liniste si pace Caldura de altadata Si stiu ca va dura... O vesnicie sau o clipa, Nu cred ca ar mai conta.

Simt zambete si priviri Pe toate in a mele brate le cuprind Stiu ca le pot darui si eu, Si liniste, si pace...

Adieri de seara plang in a mele amintiri Aud scartait usor de un trecut plin de irosiri... De timp, de dragoste, de lacrimi si bucurii Totul simt acum...cate pripiri!

Se intetesc momente fericite Nu am vrut multe, dar pe toate le resimt Se pare ca atunci am fost prea rece, Acum ma tem sa nu mor si sa nu le mai simt.

In curand voi apune Pe-un cer azur cu negre stele Poate si in ochii tai.. Pentru o vesnicie sau o clipa In clipa aia oricum Nu cred ca ar mai conta...

Pauze natange de pe portativ Imi sunt cantece de leagan acum... E doar liniste, si pace Intr-o inima de piatra Cu sange stins de lacrimi si absurde simfonii.

§§§

In lacrimi gasesc nebunia
Ma fac cioburi in vazul tuturor
Copii ma gasesc in nisip
Si ma arunca .. pentru ca doare.

Ma droghez rugandu-ma la Dumnezeu
Cu durere inteleg ca voi fi in iad
Cioburile mele se vor topi incet
Cand va veni Apocalipsa.

Ma ascund tiptil sub bratul mortii
Si nimic nu-mi mai aduce aminte de lume
Astept cu rabdare un ceas frumos
Cand va strabate un porumbel gandu-mi.

Ploua usor pe gene, pe gat,
Eu vreau sa ma ridic adunandu-ma in zbor
Sa ma vad din nou zambind
Aiurea, frumos, din nou fara griji.

Bucuresti (de la cald la rece)

2008-06-05T00:24:00.001+03:00

§§§

Curand ochii imi vor cadea
Si adevarul imi va surade
Acum, se vor sparge in podea
Nu voi revedea prin ei lucrurile hade

Fosnete de viata printre degete imi trec
Eu nasc dureri insa
Si nu mai cred
Credinta moare, incet, deja stinsa

add(ict)

pe nori se vand clipe
pahare pline revarsande
ochi veseli impanziti
si morminte pentru sfinti

copilul priveste la nori
minuni ii cuprind sufletelul
insa ochii inimii raman spre zari atintiti
orizont gol, fara teluri

dumnezeu a acoperit ochii
publicitate, publicitate
litere topite
in minti doborate

in nori

Dumnezeu in fiecare zi fumeaza
Ii e lene, nici nu vegheaza
La noi, la pacate
La ciocolata si lucruri uitate

Intunerec si vant.
Nu mai e electricitate;
Toti cad cu gandul la pamant
Si frica mult e in aer
Frica sa nu fiu impinsi din spate

Alei pustii...doar ganduri
Banci pustii...doar ochi...
Sa ne culcam pe scanduri!
Sa fim cosmopoliti si beti!
Hai sa invatam gesturi de morti!

Dumnezeu fumeaza in fiecare zi
Si rade...
Noi ne iubim sub lumini de felinare
Dar El rade tot mai mult
Sa fie greseala ta oare?

sa ma tii

Ritmuri nebune si transpiratie;
Prea ascutite pentru inima mea
Prea ud pentru singuratate si durere
...
Cand e moale, eu fug de adevar
Cand e uscat, prefer sa ignor

Ai murit prea tarziu
Si nici macar in locul potrivit!
Prea multa ordine,
Prea putin timp!
...
Vorbesti cu mine, eu tac
Iti pasa acum de mine - eu urasc.
Si fumuri, fumuri!
Valuri, valuri!
Eu in sfarsit simt,
Insa tu incepi sa uiti deja
Prea mult!

Altitudini si taceri,
Intoxicatie absurda de placere
Nu dureaza mult insa.
Suntem obositi.
Prea perfect...
Atat!

6 mai (9 mai)

2008-05-06T21:40:00.001+03:00

Ce frumos e sa traiesti si sa vezi frumusetea acestei vieti care deseori are o punte mica mica mica de tot spre urat; atentia si autoevaluarea ne poate doar indeparta de aceasta punte. Am pasit haotic din frumos in urat, din bucurie in tristete, din iubire in suferinta, dar nu am realizat cat de egoisti erau acesti pasi, egoul e la sigur unicul element pe care il confunda oamenii cu sine insasi. Curand va rula *Cuscus cu chefal* si cu toate ca filmele nu ar trebui sa ne influenteze enorm deciziile si fluxul de idei, ar trebui sa recunosc ca ma va invata pe mine sa ma compromit spre binele meu.
Fiti atenti, urmeaza sa citez o prostie geniala: Nu am crezut sa invat a muri vreodata; halal de geniul asta daca nu putea macar sa se straduisca sa se gandeasca ce ar putea sa scrie daca ar gusta un pic din bucurie. E adevarat ca scriam odinioara fluent despre peripetiile mortii in literatura, dar e timpul sa ma opresc sa tot umbresc aceasta lume, care are indeajuns neajunsuri. Chiar acum mi-am adus aminte o fraza din American Beauty: As putea sa fiu suparat pentru aceea ce mi s-a intamplat, dar de ce sa fiu trist cand in lumea aceasta este inca atata frumusete? Posibil ca ati citi aceste fragmente cu un pic de cinism si poate unii mi-ati scuipa in fata, dar sincer, nu v-ati pus niciodata intrebarea de ce noi ne concentram la lucrurile triste mai mult decat la cele cu sclipiri de speranta; poate e o consecinta a tendintei lumii spre MAJOR, pentru ca in fond totul se decide dupa majoritate, si se uita de minoritate, insa eu vreau sa va conving ca varful piramidei e oricum un punct si ca broccoli nu este atat de dezgustatoare ;)
E o confruntare foarte tragica cand omul se pierde in multimea creata de el insasi, pana la urma ajunge sa fie o drama prosteasca care sfraseste in mormantul nebuniei sau din sol ))) un om trebuie sa moara cu zambet senin pe fata, sau macar cu ochii zambitori...nu nu nu, nu-mi vine sa cred ca incetul cu incetul voi diparea si eu, voi fi batrana si un pic neputincioasa si pretentioasa, dar TREBUIE sa fie asa, TREBUIE sa traiesc frumos, TREBUIE sa traiesc in acest interval de timp care se numeste viata, toate sentimentele, pe cele negative trecandu-le prin procesul de electrodializa ca ele sa devina pozitive, deoarece TOTUL CE SE INTAMPLA, SE INTAMPLA CU UN SCOP.
Cred ca azi seara am simtit treptat evolutia unei metamorfoze launtrice, care mi-a oferit un stoc imens de amintiri si nu pot sa nu recunosc ca acum scriu aceste fragmente tinand strans in pumn buchetul din cele mai frumoase amintiri. Cand simti ca esti pierdut si te-ai pierdut pe tine insati, gandeste-te intai daca nu ai pierdut pe cei ce sunt aproape de tine, si deja ca un postum iti vei reaminti eilogul din Trainspotting :)